Salariati BCR

Unii angajati ai BCR participa de astazi la o actiune de protest programata pentru trei zile, urmare a deciziei Federatiei Sindicatelor Independente ( FSI ) din BCR. Actiunea consta in purtarea unei banderole albe de catre membrii de sindicat participanti.


Potrivit informarii primite ieri de conducerea bancii de la Federatia Sindicatelor Independente din BCR, actiunea de protest se desfasoara, citam pentru toate solicitarilenemultumirile care v-au fost aduse la cunostinta anterior si care nu si-au gasit rezolvare pana astazi.

Conducerea bancii considera ca motivele pe care se sprijina decizia sindicatului nu justifica in mod real o astfel de actiune, mai ales in conditiile in care managementul BCR este in continuare deschis dialogului.

 
Credem cu convingere, asa cum am precizat mereu pana acum, ca dialogul deschis cu reprezentantii sindicatului este cea mai buna cale de a rezolva orice problema, declara conducerea bancii.
 
Nu credem ca acest process al dialogului ar fi inchis in vreun fel, subliniaza conducerea BCR.

In spiritul abordarii constructive de pana acum, banca a facut FSI, saptamana trecuta, mai multe propuneri care vizeaza subiectele principale aduse in discutie de catre FSI, propuneri la care conducerea nu a primit un raspuns punctual oficial pana acum.

Conducerea bancii spera ca dialogul va continua si cauta sa rezolve pe aceasta cale orice diferend.

 
Publicat în Afaceri | Etichete , , | 2 comentarii

Bugetul de marketing Procter & Gamble

Procter & Gamble isi va mentine bugetul de marketing la acelasi nivel si in anul fiscal 2008-2009 Compania americana Procter & Gamble intentioneza sa isi mentina bugetul international de marketing, in valoare de 8,7 miliarde de dolari in anul fiscal recent incheiat, pana la finalul anului fiscal 2008-2009, in pofida instabilitatii pietii economice.

 
In anul fiscal 2007-2008, bugetul international de marketing al companiei a fost de 8,7 miliarde de dolari, in crestere cu 9% comparativ cu bugetul de 7,9 miliarde de dolari alocat activitatilor de marketing in anul fiscal 2006-2007.
 
Lider pe plan international, Procter & Gamble a fost principalul advertiser si pe piata romaneasca in 2007. Astfel, Procter & Gamble a investit, pentru promovarea produselor sale, 398 de milioane de euro in mediile romanesti in 2007, in crestere cu 67% fata de 238,95 de milioane de euro in 2006.
 
Potrivit datelor Alfacont Mediatrack, in topul advertiserilor anului 2007, pe pozitia a doua s-a aflat Unilever – buget brut de 257,24 milioane de euro -, podiumul fiind completat de LOreal, cu investitii in publicitate de 256,10 milioane de euro.
 
Topul 10 al principalilor investitori in publicitate din Romania a fost completat, anul tercut, de Coca-Cola, Danone, Colgate-Palmolive, Henkel , Nestle , Orange si Kraft Foods.
 
Sursa: WARC
Via:  E-Business
Publicat în Afaceri | Etichete , | Lasă un comentariu

Iimaginea Nike in China si Asia de Sud-Est

Nike cauta o agentie de PR pentru a gestiona imaginea companiei in China si Asia de Sud-Est, in contextul intensificarii nemultumirilor legate de conditiile de munca in fabricile din regiune.



Potrivit unor surse din companie, Nike a inaintat doua briefuri catre doua agentii de relatii publice care sa gestioneze actiunile de CSR ale companiei in China, Malaesia, Tailanda , Indonezia si Vietnam. Brief-urile sunt focalizate pe conditiile de munca, urmand ca agentiile sa monitorizeze perceptii si sa faca comunicare pro -activa pentru a preveni eventulale situatii de criza. In ultimele luni, reclamatiile legate de conditiile de munca s-au intensificat.

 
Saptamana trecuta compania a dat un raspuns oficial acuzatiilor de exploatare si abuz de la o fabrica din Malezia, calificand conditiile de munca ca "inacceptabile" si confirmand "incalcari grave" ale codului corporatist.
 
O investigatie condusa in China la principalul lant de aprovizionare al companiei la inceputul acestui an a indicat existenta de abuzuri, incluzand falsuri in documente, suprasolicitare a fortei de munca si salarii neplatite. China este cea mai mare sursa de productie pentru Nike.
 
Nike a implementat o serie de masuri si de politici de bune practici ca reactie la valul de critici din partea ONG-urilor din regiunea Asia-Pacific in anii ’90 dar conform surselor din companie nu a dat suficienta atentie comunicarii sau monitorizarii imaginii companiei.
 
"Desi este o chestiune importanta dar nu au fost investiti bani in comunicare", a spus sursa care a vrut sa-si pastreze anonimatul.
 
"O agentie specializata se poate asigura ca brandul este bine auditat , poate cunoaste potentialele puncte nevralgice, atitudinea autoritatilor locale si poate monitoriza ONG-urile. Pentru ca este usor ca un brand international neatent sa devina tinta autoritatilor locale".
 
Se pare ca agentiile Apco si Edelman sunt cele care vor concura pentru contul Nike. Erin Dobson, director global pentru comunicare CSR al Nike a refuzat sa comenteze aceste informatii.
 
Via Media Web  

 

Publicat în Afaceri | Etichete , , | 1 comentariu

Campania Ursus pe plaja din Mamaia

Ursus Premium si Mercury360 au demarat o serie de concursuri si actiuni BTL pe plaja din Mamaia, incurajand suporterii romani sa-si manifeste talentul sportiv si sa sarbatoreasca succesele sportivilor romani participanti la marea competitie de la Beijing.

 
Ursus Premium le ofera suporterilor oportunitatea sa-si manifeste abilitatile sportive si sa traiasca momente de succes in competitii antrenante desfasurate pe Ursus Beach (plaja "La Leandri" intre hotelurile Flora si Victoria) de la Mamaia.
 
"Prin intermediul activitatilor dezvoltate si implementate pe litoral de Mercury360, Ursus Beach si interactiunile care au loc acolo s-a urmarit promovarea brandului Ursus ca sustinator al sportivilor romani participanti la Jocurile Olimpice de la Beijing si incurajarea olimpismului in randul cat mai multor suporteri aflati in vacanta la mare. Principalul grup tinta caruia ne adresam sunt consumatorii iubitori de sport – indiferent care ar fi acela cei care apreciaza performanta, sunt deschisi la provocari, sunt dornici de buna dispozitie si experiente de succes. Astfel, pe langa atmosfera memorabila de buna dispozitie si distractie, activitatile contureaza la nivel de contact direct cu consumatorul, personalitatea brand-ului Ursus Premium si experienta momentelor de success cu care acesta se asociaza", a spus Bianca Mereuta, Account Manager Mercury 360.
 
Ursus a amplasat un teren hexagonal in care regulile de joc sunt neobisnuite: mai multe echipe concureaza simultan pentru titlul de castigator, portile si fileurile sunt multiplicate, iar participantii sunt rasplatiti cu bere.
 
Pe langa terenurile de fotbal si volei special amenajate care ii asteapta, suporterii vor beneficia si de o zona Wi-Fi si laptopuri pentru a fi la curent cu evolutia lotului olimpic .
 
Concursurile de pe plaja Ursus au loc in prima parte a zilei, in intervalul orar 10-14, si dupa-amiaza, intre orele 15-19, in fiecare zi de week-end. Intrarea in competitie se face pe baza de inscrieri la fata locului, organizatorii apreciind ca la acestea vor participa circa 1.500 de persoane pana la sfarsitul perioadei concursurilor. De asemenea, la terasele din statiunile Neptun, Mamaia si Eforie, consumatorii Ursus vor fi incurajati de hostesse si promoteri sa devina suporteri activi, raspunzand la intrebari legate de marile performante olimpice romanesti si fiind recompensati cu premii.

Mercury360 si-a inceput activitatea in 1993, devenind cunoscuta sub numele de Mercury Promotions in 1998. Pe parcursul celor 14 ani de activitate, agentia s-a dezvoltat constant, ajungand in 2007 la 140 de angajati, un portofoliu de servicii in crestere si o cifra de afaceri de peste 17 milioane Euro. Ursus Breweries, subsidiara a SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producatori de bere din Romania, cu o cota de piata estimata de 25,4%.
 
Publicat în Afaceri | Etichete , | 1 comentariu

Olimpiada brandurilor romanesti

Brandurile ?i agen?iile de publicitate
celebreaz? Jocurile Olimpice de la Beijing ?i n Romnia prin lansarea de
campanii promo?ionale, cele mai active m?rci n preajma Olimpiadei fiind
Samsung, Ursus ?i Vodafone.
 
Olimpiada de la Beijing a oferit brandurilor prezente pe pia?a romneasc? posibilitatea s? capitalizeze valorile asociate evenimentului sportiv fie prin ac?iuni directe de sus?inere a sportivilor romni, fie prin campanii promo?ionale targetate c?tre consumatori. Att branduri interna?ionale precum Samsung ?i Vodafone, m?rci autohtone – Ursus – sau chiar agen?ii de publicitate precum Tempo Advertising s-au asociat evenimentului, principala pozi?ionare revendicat? de ace?tia prin ac?iunile demarate cu ocazia Olimpiadei de la Beijing fiind cea de "suporter al atle?ilor romni".
 
Astfel, Samsung Electronics Romnia , sponsor oficial al Olimpiadei de la Beijing, a demarat mai multe campanii prin care ?i-a reafirmat acest statut, ncurajndu-i pe sportivii romni participan?i la Olimpiad?, dar ?i pe suporterii romni, c?rora le-a facilitat accesul la eveniment.
 
mpreun? cu Funda?ia Casa Campionilor, Samsung a adus o recunoa?tere fostelor glorii ale sportului olimpic , oferindu-le telefoane mobile Samsung. Printre cei premia?i s-au num?rat gimna?tii Lavinia Milo?ovici, Daniela Siliva?, Andreea Raducanu ?i Marius Urzic?, campioana la scrim? Laura Badea, not?toarea Diana Mocanu, halterofilul Nicu Vlad ?i atle?ii Doina Melinte , Maricica Puic? ?i Gabriela Szabo .
 
"Samsung pre?uie?te valorile olimpismului romnesc, prietenia, solidaritatea ?i fair-play-ul, recunoscnd importan?a mi?c?rii olimpice din ?ara noastr?", a declarat JeongEon Kim, General Manager Samsung Electronics Romnia. "Samsung a onorat marii campioni ce au reprezentat Romnia la Jocurile Olimpice de-a lungul timpului, a urat succes echipei ce va pleca la Beijing ?i a premiat 10 romni care vor avea posibilitatea s?-?i ncurajeze favori?ii chiar din incinta stadionului Cuib de pas?re", a ad?ugat acesta.
 
Deasemenea, HAT Group ?i Vodafone au desemnat n urma unei promo?ii zece suporteri romni care s? ia drumul Beinjingului, unde i vor ncuraja pe sportivii romni. Campania de publicitate pentru popularizarea promo?iei avnd ca miz? 10 excursii n valoare de peste 52.000 de euro a fost realizat? de agen?ia Odyssey.
 
"Nu este vorba de o su?inere formal? a campionilor no?tri. Vrem s? avem ct mai mul?i romni prezen?i la Beijing care s? i ncurajeze ?i s? i aplaude pe sportivii romni. Este unul dintre motivele pentru care am ini?iat aceast? promo?ie", a declarat Doru Or??elu, Marketing Manager HAT Group Co. Romnia.
 
Deasemenea, ncepnd cu luna august, HAT Romnia ?i MCS Communications desf??oar? o promo?ie special? n magazinele Say din toat? ?ara, intitulat? "C?tig? la Olimpiada Samsung", modelele de telefoane Samsung care particip? la promo?ie reprezentnd mpreun? cele cinci culori olimpice.


"Misiunea Say este de a crea o leg?tur? strns? cu consumatorul final. Olimpiada de la Beijing este nc? un prilej pentru noi s? venim n ntmpinarea clien?ilor no?tri cu produse olimpice la pre?uri speciale, ntr-un context competi?ional, energic ?i plin de culoare, atribute care ne caracterizeaz? de fel"
, a declarat Mihai Motora, Director General MCS Communications.
 
"Samsung dovede?te nc? o dat? c? sus?ine sportul la nivel mondial ?i ?i asum? cu onoare parteneriatul din acest an cu Jocurile Olimpice 2008 de la Beijing, nceput la Nagano n 1998 ?i care va data cel pu?in pn? n 2016" a spus JeongEon Kim, General Manager Samsung Electronics Romnia.
 
Ursus Premium este ?i el un brand care se pozi?ioneaz? ca "o bere cu spirit olimpic".
 
Compania care a ncheiat un parteneriat cu Funda?ia Olimpic? Romn? pentru a sus?ine concret material cei mai buni sportivi romni n preg?tirea pentru Olimpiad?, lansnd cu aceast? ocazie ?i un spot TV cu "valen?e olimpice", creat de agen?ia Publicis.
 
"Ursus are o adev?rat? istorie n ceea ce prive?te sus?inerea ?i promovarea valorilor romne?ti. Prin parteneriatul cu Funda?ia Olimpic? Romn?, Ursus a avut oportunitatea de a-i sus?ine concret pe cei mai buni sportivi romni n pregatirea lor pentru Olimpiada. Astfel, asocierea cu evenimentul sportiv a venit n mod natural. Spot-ul TV este o interpretare n Ursus way a ceea ce nseamn? empatia pe care o sim?im cu to?ii ca na?iune cu sportivii nostrii", a spus Emanuela Ionescu, Account Director Publicis Romnia.
 
Spotul TV dramatizeaz? spiritul competitiv al evenimentului din perspectiva suporterilor romni care vor fi prezen?i la Olimpiad? pentru a-?i sus?ine favori?ii ?i face parte din platforma de comunicare Ursus Premium, care este sus?inut? ?i de edi?ia limitat? Ursus, lansat? n onoarea campionilor romni.
 
De asemenea, la terasele din sta?iunile Neptun, Mamaia ?i Eforie, consumatorii Ursus vor fi ncuraja?i de hostesse ?i promoteri s? devin? suporteri activi, r?spunznd la ntreb?ri legate de marile performan?e olimpice romne?ti ?i c?tignd premii.
 
Mercury360 este agen?ia care a realizat conceptul, implementarea ?i produc?ia acestui proiect de promovare pe litoral. "Prin intermediul activit??ilor dezvoltate ?i implementate pe litoral de Mercury360 Ursus Beach ?i interac?iunile care au loc acolo s-a urm?rit promovarea brandului Ursus ca sus?in?tor al sportivilor romni participan?i la Jocurile Olimpice de la Beijing ?i ncurajarea olimpismului n rndul ct mai multor suporteri afla?i n vacan?? la mare" a spus Bianca Mereuta, Account Manager Mercury 360.
 
Tot n contextul celei de-a XXIX-a edi?ii a Jocurilor Olimpice de la Beijing, agen?ia de publicitate Tempo ?i Federa?ia Romn? de Canotaj au lansat campania "Disciplina cre?te campioni", avnd ca obiectiv promovarea canotajului n peisajul sportiv autohton ?i au botezat o ambarca?iune cu care romnii vor participa la Olimpiad? cu numele agen?iei. Parteneriatul constituie o dubl? premier?, fiind pentru prima oar? cnd o ambarca?iune participant? la competi?ie mprumut? numele unei agen?ii de publicitate din Romnia.
 
Astfel, cu barca Tempo, campioanele olimpice Georgeta Andrunache ?i Viorica Susanu vor concura la proba feminin? de dou? rame f?r? crmaci. De asemenea, Federa?ia Romn? de Canotaj dezvolt? pentru prima oar? un program de comunicare profesionist n parteneriat cu Tempo, pentru a cre?te vizibilitatea echipei romne de canotaj ?i a performan?elor sale. Olimpiada a inspirat ca tematic? ?i alte campanii care celebreaz? spiritul competitiv.
 
Astfel, Prigat a lansat platforma de comunicare "Olimpiada Oamenilor Obi?nui?i", un eveniment BTL oferit de Prigat, cu premii de peste 120 de milioane de lei. Jocurile Olimpice de la Beijing ncep pe 8 august ?i se vor derula pn? pe 24 august. 
 
Publicat în Afaceri | Etichete , | 2 comentarii

IT jobs in Olanda

Un numar de 6 joburi in IT in Amsterdam, Olanda,  facilitate de Agentia
Interlook si UnderJobs

 

Purpose Statement:


The Internal IT Services department (IIS) is reporting to the director of
Technical Services and is responsible for the design & implementation of new and
improved internal IT services to meet uptime requirements of 99.99% of the
business. After implementation the services are handed-over (including
documentation, KPI reporting and monitoring in place) to Operational Services
who will operate and monitor the services. At that point in time, IIS will be
responsible for trend & problem analysis and ongoing improvements.
 
 


CRM Application Specialist

 

Purpose Statement:


    Fix CRM application incidents in order to protect the revenue streams for
our customers affiliates.
    CRM applications are: Clarify, Click Schedule, Capacity Requestor (custom
built)
    60% of the Companys revenue flows through the applications mentioned.
    Develop further automation of the CRM processes to support business needs
(as well as CIO internal needs).
    Deliver CRM related support to the following teams: CIO BSS Delivery, CIO
Production Support teams, Affiliate IT teams and Affiliate functional teams.


    Provide input to guard code and data quality in the form of pro -active data
cleaning and code-review sessions.
 


Analist Facturare – Dezvoltare

 

Purpose Statement:
To enable the BSS Delivery team meet the desires and deadlines of the
Affiliates, other CIO department supporting the Program Managers as well as
supporting the operational delivery of the Billing service, guiding the Billing
Analysts to improve their skill set and capabilities.

 


Specialist in aplicatii de business

Purpose Statement:

The purpose of this role is to provide structural solutions and 3rd line support
to the day to day technical operations of CIO. The role also includes the
evaluation and execution of changes to infrastructure of to ensure that
stability of operations in not compromised.
 

+.+-=-+.+ 114 -+.-+=+-.+-
OSS Test Engineer

 
Purpose Statement:


    Test OSS Applications proper functioning independently and together
(end-to-end) in order to ensure successful CIO OSS delivery of projects across
multiple affiliates.
    Report on testing issues and progress to OSS Test Manager, escalate to
Manager OSS Application Services and Project Manager as necessary.

Key Facts and Figures: (Please attach current organisation chart)
    No direct or indirect reports;


    No budgetary responsibility.
 

 


Manager Data Services si suport de aplicatii

 
Purpose Statement:


Manage support for Data Management services, Web Applications, and Business
Intelligence Reporting services developed by the Data Management & Web
Integration team and establish service levels for these Services.

Publicat în Afaceri | Etichete , | Lasă un comentariu

Consiliere joburi pentru persoane cu handicap

Educa ?ia 2000+ in sprijinul persoanelor cu handicap 


Asocia?ia Educa?ia 2000+  lanseaz? ast?zi proiectul mpreun?, al?turi de ei!, al c?rui scop este combaterea discrimin?rii ?i excluderii sociale a persoanelor cu dizabilit??i, prin facilitarea accesului acestora pe pia?a muncii.

Grupul ?int? al proiectului l reprezint? persoanele cu dizabilit??i medii ?i u?oare.

 
Primii beneficiari – 1.000 de persoane cu dizabilit??i, medii sau u?oare din jude?ele Gala?i, Vrancea ?i Tulcea.

Proiectul are dou? componente majore: campania media ?i lucrul direct cu beneficiarii.

Persoanele cu dizabilit??i vor participa, n cadrul proiectului, la sesiunile s?pt?mnale de consiliere ?i orientare n carier?, la Zilele mpreun?, al?turi de ei, ntlniri lunare organizate pentru a nlesni interac?iunea dintre persoanele cu dizabilit??i ?i poten?ialii angajatori ?i la trgurile de joburi.

 
Publicat în Afaceri | Etichete , , | Lasă un comentariu

Analist programator Loteria Romana Galati

Loteria Romn? angajeaz? analist programator la Gala?i


Compania Na?ional? Loteria Romn? SA, prin Sucursala Zonal? Gala?i organizeaz? concurs n ziua de
14 August, la ora 10.00, la sediul Sucursalei Zonale Gala?i din Mun. Gala?i, str. Gr?dina Veche nr. 33, pentru ocuparea unui post vacant de analist programator.

1.Condi?ii de participare:

 
-domiciliul n Municipiul Gala?i-studii superioare de specialitate (informatic?, cibernetic?, calculatoare, automatic?, electronic?)
 
-cuno?tin?e n exploatarea re?elelor de calculatoare-cuno?tin?e n domeniul bazelor de date rela?ionare-cuno?tin?e n limbajul de programe FOXPRO sau ntr-unul echivalent-cunoa?terea sistemelor de operare DOS ?i WINDOWS
 
-lipsa antecedentelor penale-experien?? n domeniu 3 ani
 
-permisul de conducere auto poate constitui un avantaj.
 
2.Postul pune un accent deosebit pe:-asumarea de r?spunderi-abilit??i n organizarea timpului de lucru n vederea prezent?rii n termen optim a lucr?rilor-rigurozitate-capacitate de analiz? ?i sintez? a informa?iilor-capacitate sporit? de comunicare pe plan profesional- disponibilitate ?i flexibilitate n rezolvarea operativ?  sarcinilor profesionale-disponibilitate pentru deplasare pe teren-capacitatea de a lucra cu maxim? concentrare n condi?ii de efort intens
 
3.Se ofer?:- pachet salarial atractiv, determinat de performan?ele profesionale-posibilitatea de dezvoltare profesional? ?i personal? prin accesul la programe de perfec?ionare profesional?4.
 
Dosarul de nscriere la concurs va cuprinde:
 
-cerere de nscriere la concurs (formular)
 
-scrisoare de inten?ie
 
-CV ( model european)
 
-act de identitate ( copie ?i original)
 
-diplom? de studii ?i certificate cursuri ( copii ?i originale)
 
-xerocopie carte de munc?- cazier judiciar .
 
Dosarul de nscriere la concurs va fi depus pn? pe data de 8 August, ora 16.00, la sediul Sucursalei Zonale Gala?i din str. Gr?dina Veche nr. 33, de unde se vor ridica tematica ?i bibliografia de concurs.
 
Vor fi selecta?i doar candida?ii care ndeplinesc condi?iile de nscriere ?i care au depus, n termen, dosarul complet. 
 
Publicat în Afaceri | Etichete , | Lasă un comentariu

Job administrator baze date Loteria Romana

Loteria Romn? angajeaz? administratori baze date, la Bucure?ti

   
Social Compania Nationala Loteria Romana, cu sediul n Bucure?ti str. Poenaru Bordea nr. 20, sector 4, organizeaz? concurs n perioada 5 6 August, la sediul institu?iei pentru ocuparea a patru posturi vacante de administrator baze date la Departamentul Conducere ?i Exploatare Jocuri.

1.Participan?ii trebuie:

-s? aib? studii superioare licen?iate, cu specializare n domeniile informatic?, automatic?, calculatoare;
-s? de?in? experien?? relevant?, de minim 3 ani, n domeniile precizate mai sus;
-s? de?in? cuno?tin?e de operare PC (pachetul Microsoft Office );
-s? cunoasc? la nivel mediu limba englez?;
-domiciliu stabil n Bucure?ti.

2.Postul pune un accent deosebit pe:

-capacitate de asumare a responsabilit??ilor;
-capacitate de comunicare;
-capacitate de analiz? ?i sintez?;
-capacitate de redactare a documentelor ntocmite;
-cuno?tin?e privind limbaje de programare ?i proiectarea/utilizarea bazelor de date;
-cuno?tin?e privind utilizarea produselor pachetului Microsoft Office;
-abilit??i n organizarea timpului de lucru n vederea prezent?rii n termen optim a lucr?rilor;
-lucrul n echip?;
- disponibilitate pentru regim de lucru n schimburi;
-disponibilitate pentru desf??urarea activit??ii profesionale peste programul normal de lucru;
-onestitate, rigurozitate;
-spirit de observa?ie ?i de ini?iativ?.
 
3.Se ofer?:
-oportunitatea de a lucra ntr-un mediu deschis, dinamic, orientat catre performanta, alaturi de o echipa tanara si profesionista;
-pachet salarial atractiv, determinat de performantele profesionale;
-posibilitatea de dezvoltare profesionala si personala prin accesul la programe de perfectionare profesionala ;

4.Dosarul de inscriere la concurs va cuprinde:

cerere de nscriere la concurs (formular);
scrisoare de inten?ie;
CV (model european);
recomandare de la ultimul loc de munc?;
act de identitate (xerocopie);
diplome de studii, foaia matricol? ?i certificate cursuri (xerocopie);
xerocopie carnet de munc? (cu men?iunea conform cu originalul);
cazier sau declara?ia pe propria r?spundere.

5. Conditiile de desfasurare a concursului:

interviu – 05.08.2008, ora 11,00 (prob? eliminatorie);
prob? scris? – 06.08.2008, ora 10,00 (nota minim? 07.00).

Dosarul de nscriere la concurs trebuie depus pn? la data de 01.08.2008 (inclusiv), pn? la orele 16.30, la sediul CNLR – SA din str.Poenaru Bordea nr. 20, sector 4, Serviciul Resurse Umane, mezanin.

Candida?ii selecta?i n urma selec?iei dosarelor vor fi contacta?i prin telefon sau prin e-mail n vederea particip?rii la concurs. Vor fi selecta?i numai candida?ii care ndeplinesc condi?iile de nscriere ?i care au depus, n termen, dosarul complet de candidatur?. 

 
Publicat în Afaceri | Etichete | Lasă un comentariu

Job Online Usability Manager la Vodafone

Vodafone Romania pune la concurs postul de
Online Usability Manager, valabil incepand cu luna august 2008 , valabil
2 luni. Doritorii ne pot scrie la office@ underclick. ro pentru a-i pune
in contact direct cu cei care fac recrutarea. 
 
Company: Vodafone Romania
Job Title: Online Usability Manager

Description: ROLE PURPOSE:

Design
and manage the online informatio focusing on information architecture ,
visuals, look and feel, to increase number of online visitors and their
satisfaction.

 
Publicat în Afaceri | Etichete , | Lasă un comentariu