Adunarea The Standing International Conference of Inspectorates

ARACIP organizeaza Adunarea Generala a SICI – The Standing International Conference of Inspectorates


Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP) organizeaza in perioada 6-10 octombrie, Adunarea Generala a SICI (The Standing International Conference of Inspectorates), informeaza un comunicat al Ministerului Educatiei. Evenimentul va avea loc la Bucuresti (Hotel Grand Rin).

Agenda evenimentului cuprinde vizitarea unor scoli din capitala, publice si private, care pot constitui exemple de buna practica, precum si dezbateri si prezentari, la care au fost invitati sa participe reprezentanti ai Ministerului Educatiei si Cercetarii, reprezentanti ai Comisiilor pentru invatamant, tineret si sport din cadrul Camerei Deputatilor si al Senatului, dar si reprezentanti ai inspectoratelor scolare judetene, ai sindicatelor, precum si reprezentanti ai elevilor.

Joi, 9 octombrie, ora 11.00, Presedintele SICI, Ferry de Rijcke si Presedintele ARACIP, Constantin Serban Iosifescu vor sustine o declaratie de presa.

Adunarea Generala a SICI are loc anual, iar Comitetul Executiv monitorizeaza activitatea si propune un calendar al viitoarelor evenimente, in vederea crearii unui cadru comun european si a unei culturi comune a calitatii in Europa.

Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar este membru al SICI cu drepturi depline din anul 2007. Desemnarea ARACIP ca organizator al acestei Adunari Generale este un semn al recunoasterii activitatii desfasurate de agentia in cadrul SICI si al interesului european fata de educatia din Romania.

SICI (The Standing International Conference of Inspectorates)
este o asociatie europeana cu sediul la Bruxelles, infiintata in anul 1995, care numara, la momentul actual, 40 de membri (inspectorate scolare si institutii de evaluare externa) din 25 de state europene.

 
SICI ofera membrilor servicii de dezvoltare profesionala in domeniul inspectiei si al evaluarii externe a institutiilor de invatamant, prin aceasta contribuind la o mai buna intelegere si aplicare a mecanismelor de reforma si schimbare in educatie.
 
Periodic sunt impartasite bunele practici, rezultatul analizelor, comparatiilor, observatiilor in privinta asigurarii unei educatii europene de calitate.
 
Acest articol a fost publicat în Afaceri și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

(insereaza codul din stanga)